19 februarie 2009

Textele întâlnirii de joi, 19 februarie, 2009

Nu pretind ca aş avea ceva exclusiv divin în mine. Nu pretind că aş fi profet. Nu sunt nimic altceva decât un umil căutător al Adevărului, cu talent în a-l găsi. Nici un sacrificiu nu mi se pare prea mare de dragul de a-l vedea pe Dumnezeu faţă în faţă. Toată activitatea mea, fie că e numită socială, politică, umanitară sau etică este oprientată spre acest scop. Şi, deoarece ştiu că Dumnezeu este găsit mai adesea în cele mai mici dintre creaturile Sale decât întru cele înalte şi puternice, caut să ajung la starea acestora. Nu pot face aceasta fără a le sluji. De aici şi pasiunea pentru slujirea claselor oprimate. Şi, deoarece nu pot aduce această slujire fără a intra în politică, de aceea mă aflu în ea. Cu toate acestea nu sunt un învăţător, ci doar un umil slujitor trudnic şi rătăcitor al Indiei şi, prin aceasta, al omenirii.
Gandhi

"Pilda Mariei-Magdalena - şi cât de vie o face opera rock-pop (Jesus Christ Superstar, n.m.) - înseamnă pentru noi că nu trebuie să ne eschivăm în abstracţiune şi generalizare, cu gândul la săracii care nu sunt prezenţi şi constituie o simplă categorie mintală (sau altfel spus un alibi); că se cuvine să-l mângâiem pe Hristos, adică pe cel prezent, care suferă în faţa noastră şi aşteaptă, acum, aici, compătimirea (co-pătimirea) noastră. A! nu-i rău să vrei binele omeniri, şi al sărăcimii şi al clasei muncitoare, dar e uşor; mai greu e să-l duci pe braţe la tinetă pe deţinutul ăsta paralizat (şi care poate simulează), să-i dai plosca operatului ăsta care nu se poate da jos din pat (şi câte poate, niţeluş, exagerează); să rabzi sforăiturile generalului Constantinescu-Ţăranu fără a-l deştepta din somn şi a-l soma răţoit să se întoarcă pe o parte (nu i-ar fi, zău aşa, imposibil), să-l oblojeşti pe nesimţitul ăsta care urinează în gamelă, să-l asculţi pe neînduratul pisălog care nu-şi află liniştea decât turuinu-ţi fără încetare necazurile, ranchiunele, amarul.
Aceasta-i lecţia Mariei-Magdalena: o lecţie de modestie, ca tot ce-i creştinesc. Suntem chemaţi a nu ne pierde în vagi şi măreţe planuri şi deziderate, ci a da ajutoare practice (neplăcute, la nevoie; scârboase, la nevoie; agasante, de va fi cazul) celui de lângă noi."
N. Steinhardt

Text din evnaghelie: Matei 25,34-40

Textele întâlnirii de joi, 11 februarie 2009

"Sunt un căutător umil, serios şi sincer al Adevărului. Iar în căutarea mea, am cea mai mare încredere în tovarăşii mei de căutare astfel încât să-mi pot cunoaşte greşelile şi să le pot îndrepta. Mărturisesc că am greşit adesea în evaluările şi judecăţile mele… Şi întrucât întotdeauna mi-am revăzut paşii, n-a fost produs nici un rău pentru totdeauna. Dimpotrivă, adevărul fundamental al non-violenţei a devenit mult mai vădit decât a fost vreodată, iar ţara nu a fost rănită pentru totdeauna în nici un fel. "
Gandhi

"- O fi hulă curată, dar am o teorie a mea, după care Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca blând, bun, drept, fără de păcat, îndurător, puternic ş.a.m.d.
Din relatările Evangheliilor - fără excepţie - ne apare şi înzestrat cu toate însuşirile minunate ale unui gentleman şi cavaler.
Mai întâi că stă la uşă şi bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Şi încrederea e prima calitate a boierului şi cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, trăsătura fundamentală a ţmecherului. Gentlemanul e cel care - până la dirimanta probă contrară - are încredere în oricine şi nici nu se grşbeşte, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său. La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie - putinţa de a şti că semenul lor e tot atât de întinat ca şi ei."
N. Steinhardt

5 februarie 2009

Textele întâlnirii de joi, 5 februarie, 2009

"Văd şi găsesc frumuseţea în Adevăr şi prin Adevăr. Orice adevăr, nu numai ideile adevărate, ci chipurile adevărate, picturile şi cântecele adevărate şunt deosebit de frumoase. În general oamenii nu reuşesc să vadă frumuseţea în Adevăr, iar omul obişnuit fuge de El şi devine orb la frumuseţea lui. Ori de câte ori omul începe să vadă frumuseţea în adevăr, atunci se naşte adevărata artă."

"Pentru un artist adevărat, numai acel chip este adevărat care, indiferent de aparenţele sale, străluceşte cu adevărul din suflet. Nu există frumuseţe… separată de adevăr. Pe de altă parte, Adevărul se poate arăta pe sine sub forme care, aparent, pot să nu fie deloc frumoase. Socrate, se spune că era cel mai adevărat om al timpului său şi, cu toate acestea se zice că era cel mai urât om din Grecia. Pentru mine, el era frumos pentru că viaţa sa a fost o trudă după Adevăr. Vă amintiţi probabil că forma sa exterioară nu l-a împiedicat pe Fidias să preţuiască frumuseţea Adevărului în el, deşi, artist fiind, el era obişnuit să vadă frumuseţea şi în formele exterioare."

M. Gandhi

N. Steinhardt, citând-o pe Simone Weil: "„Datorită bucuriei, frumuseţea lumii ne pătrunde în suflet. Datorită durerii, ne pătrunde în corp". În celula 34, bucuria — izvorâtă din aristocraţie, poezii şi sfidare — şi durerea (căci domneşte un frig cumplit, mâncarea e cu totul pe sponci, apa continuă să fie viermănoasă, încăperea e apăsătoare ca într-un film de groază, bruftuielile curg gârlă, orice observaţie a caraliilor e însoţită de ghionţi sub fălci şi pumni în cap) se amestecă atât de inextricabil încât totul, inclusiv durerea, se preface în fericire extatică şi înălţătoare. Când vaca mănâncă iarbă, iarba se preface în carne de vacă. Tot aşa, când pisica mănâncă peşte, peştele se preface în carne de pisică. Suferinţa pe care o asimilăm, dintr-odată, devine euforie."

N. Steinhardt


Text din evanghelie: Matei 28,8-10 (îl găsiţi în primul comentariu)


Invitatie