“Vrednic este Mielul cel înjunghiat să ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi slava şi binecuvântarea” Apocalipsa 5,12

Cartea Apocalipsei reuşeşte să redea misterul Învierii lui Isus Cristos într-o imagine simplă, dar plină de conţinut: imaginea Mielului înjunghiat. Vizionarul, care are acces la realităţile de dincolo de fire, întrezăreşte viaţa Celui care era, care este şi care vine. El vede lucrurile de dincolo de imediat, vede în inima dumnezeirii. Iar în inima dumnezeirii este Mielul, simbol al Fiului lui Dumnezeu, care a trăit şi s-a ostenit împreună cu oamenii, care a trecut prin moarte şi a purtat cu el, sub forma rănii Mielului, durerea tuturor oamenilor în veşnicie. Durerile noastre sunt înviate, înnobilate, împăcate, îndumnezeite în imaginea celui ce a suferit de bunăvoie cu şi pentru oameni.

Aceste cuvinte pot părea speculaţie teologică searbădă şi abstractă dacă nu le găsim legătura cu ce se întâmplă acum pe glob. În timp ce creştinii se pregătesc, prin post, binefacere şi rugăciune pentru sărbătorirea Învierii lui Isus, mulţi dintre cei ce trăiesc pe planetă sunt puşi faţă în faţă cu propriile lor lipsuri, nenorociri şi limite. Singurătatea şi lipsa de sens face ravagii printre cei din lumea dezvoltată, dezbinarea din familii şi comunităţi produce durere, dezastrele naturale lasă în urmă inimi în doliu, violenţa produce valuri de oameni dezrădăcinaţi, nevoiţi să fugă pentru a-şi salva viaţa.

În viaţa sa pământească Isus a cunoscut viaţa de fugar, când a trebuit să se ascundă, copil fiind, de mânia lui Irod, a fost uneori mai lipsit de adăpost decât păsările cerului şi decât vulpile, a cunoscut trădarea unui prieten bun şi singurătatea absolută pe Cruce. Nimic din ce trăiesc oamenii nu i-a fost străin. Şi toate acestea le-a purtat cu sine, prin moarte, la viaţa deplină. Isus învinge suferinţa şi moartea pe propriul lor teren. Şi continuă să învingă egoismul prin generozitatea celor ce dau din ce au şi sunt fără a aştepta răsplată. Continuă să-i mângâie pe cei ce plâng, să aducă pace prin făcătorii de pace, face dreptate, prin cei ce se angajează în apărarea drepturilor şi demnităţii persoanei umane, continuă să-i apere pe cei prigoniţi prin cei ce stau alături de ei… şi lista ar putea continua.

Urarea noastră de Paşti este să vă găsiţi în această listă sau în ce ar putea fi adăugat, pentru ca suferinţele celor ce suferă să nu fie zadarnice, iar noi să fim, împreună cu Isus, vrednici de suferinţele noastre. El a fost şi este alături de om, purtându-i durerile în inima dumnezeirii. Fie ca sărbătoarea Învierii sale să ne ducă mai aproape de El şi de fraţii noştri încercaţi. Fie ca încrederea în prezenţa lui să ne fie mărită de această sărbătoare, iar gândul la cei necăjiţi să ne crească generozitatea faţă de ei şi speranţa în însoţirea lor şi a noastră din partea Mielului celui blând şi triumfător.

Comunitatea iezuiţilor din Bucureşti şi JRS Romania

vă urează un Paşte plin de binecuvântări şi pace!